vineri, 29 august 2008

ENSLAVED - Vertebrae (2008) => O noua oboseala


Ascult ultimul album Enslaved. Sunt la a patra auditie. Am facut curat prin casa si nu m-am obosit sa il opresc. Merge perfect cu sunetul aspiratorului si cu arsita asta de lehamite bucuresteana. Ma scuzati, va rog, ca nu am mai postat nici un post in ultima luna.

Enslaved sunt una din trupele norvegiene de rock extrem care s-au plictisit de traforaj si au luat-o mai lent. Au inceput chiar sa spuna ca lor de fapt le place rockul saptezecist si ca vor ceva mai multa substanta decat intr-un grohait imbecil de viking.

Albumul nu e catastrofal, dar este identic cu tot ce a scos Enslaved de vreo 10 ani incoace. Da senzatia de masturbare. O freaca, mai incet, mai repede, dar nu ejaculeaza nici cum. Eu numesc asta "sindromul Opeth" => formatii care au invatat sa cante pe note, sa tina un instrument in mana, nu le mai place sa urle tot timpul, fac piese lungi, cu cel putin 3 alternari de textura, dar inca sunt incapabile sa compuna o linie melodica. Sa nu fim rai, Opeth au reusit sa compuna doi trei pana la urma, dar nu au iesit din fundatura aia de metal pretentios, cu colaje, care nu vine de nicaieri si nu merge nicaieri. O voce clean, o chitara acustica si niste tempo switch-uri scolaresti nu iti rezolva o piesa, chiar daca le bagi dupa niste death metal.

Nu e grav ca niste baieti incearca sa cante si fac piese ambientale de peste 6 minute. E chiar laudabil. Cel mai grav e ca publicul si presa le pune etichete de genul "progresiv", "experimental", "capodopera" si alte dobitocenii care ajung pana la urma sa ii influenteze. Poate ca daca toti ii luau pe faras pe black metalistii care au devenit psihedelici, dupa 10 ani de munca ajungeau si ei sa faca un album de thrash-metal sanatos.

Pe ultimul Enslaved avem 8 piese in tempo mediu, executate pe sablon ambiental. Este un album trendy, lipsit de personalitate, care poate fi perfect incadrat in tendintele post-2000. Termenul de "post-metal" ii salveaza de la obligatia unor linii melodice sau a unor riffuri creative si ingroapa albumul in masa de mediocritati care polueaza scena metalica.

Nu ma indoiesc ca numerosi metalisti se vor inghesui ca o turma de oi sa laude albumul. Eu i-as pune sa jure pe rosu ca vor asculta discul de mai mult de 10 ori, cap-coada.

O singura piesa spune ceva: GROUND. Imi place si o salvez la colectia personala de selectii metal. Ma intreb cat le-a luat sa compuna soloul ala de chitara. Si de ce nu au muncit la fel de mult si pe celelalte piese?

Practic... cam doar doua trupe scandinave de metal extrem au reusit cu treaba conversiei si experimentului. Si asta prin '95-'96, cand nu le-a cerut-o nimeni. Arcturus si In The Woods. Una s-a convertit la muzica LSD, alta s-a desfiintat. Da-o-n pizda ma-sii de treaba! Mai terminati cu labarelile!

Niciun comentariu: